Ne aflam cu dosarul la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Secţia Penală, dupa o serie de „aventuri” petrecute in cauza, incepand cu faza de „cercetare penala” pana la actualul recurs. Ce mi s-a parut „interesant” a fost tocmai faptul ca Presedintele instantei de la CAB nu a comunicat decizia penala multumindu-se a comunica doar „minuta”. Foarte frumos, nu?
Intrebare: Daca partea interesata doreste sa faca recurs, in baza caror motive se poate formula si sustine acel recurs, ce anume se poate combate atata vreme cat nu se cunosc argumentele si temeiurile juridice ce au stat la baza rationamentului juridic al instantei care in final a decis respingerea actiunii respective ca fiind…nefondata!!!!?
In sistemul juridic romanesc si in justitia noastra neaosa totul este intr-un asemenea mod ordinar masluit si viciat incepand cu legislatia facuta varza pana la „subiectivele” hotarari ale unor magistrati care, fie vorba intre noi, nu mai pot fi numiti magistrati deoarece nu apara dreptatea si nici legea ci mai degraba, pliindu-se pe sistemul economiei de piata, s-au preschimbat pe nevazute in firma privata „Magistratul”, firma ce presteaza servicii in interesul clientului si evident ca functioneaza pe principiul totul se cumpara si totul se vinde. Aceasta „firma privata a magistratilor romani” sprijina, intaresc si contribuie zilnic la mentinerea si dezvoltarea haosului generalizat in toate institutiile statului.
Nu vreau sa se inteleaga eronat ca procentul magistratilor corupti ar fi de 100% , NU! Inca NU! Mai cred inca in judecatori impartiali, verticali si care stiu ce inseamna justitie! Cunosc responsabilitatea majora ce le revine in cauze! Deocamdata am un singur exemplu: dl.Judecator CRISTIAN DANILET de la Cluj!
Poate nu e singurul, dar sigur sunt putini ca el pe aceeasi baricada. Acestor magistrati le doresc mult curaj pentru a lupta impotriva coruptiei.
Mai departe….
Este incredibil in ce mod josnic si mizerabil sunt inserate „prevederi legale” in Codul Penal si de Procedura Penala! Majoritatea prevederilor favorizeaza infractorul si ce este trist, aproape nimic, dar absolut nimic si nicaieri nu se apara drepturile partii vatamate! Ce drepturi are aceasta? Sa inainteze plangeri penale! STOP! Avem un CP si un CPP care dezincrimineaza pana la nerusinare tocmai infractorul!
O tara care are prea multe legi este o tara fara justitie, spun chinezii si romanii de mii de ani! Asta a devenit Romania de cativa ani incoace.
Revin la cauza.
Dupa mai multe zile de asteptare, presedintele completului de la CAB a binevoit (ce onoare, nu?) sa trimita copie dupa decizia penala, avand „deosebita grija” sa ajunga dupa termenul legal de depunere a recursului; Noile informatii luate la cunostinta schimbau enorm situatia initiala.
Pai in primul rand am aflat unele lucruri de-a dreptul senzationale, cum ar fi:
- la dosar au aparut documente noi, care nu existau la momentul dezbaterii pe fond si nici chiar inainte de a fi trimis dosarul de la CAB la ICCJ pentru recurs;
- instanta de fond, la fel ca si procurorul Neagoe, nu a cercetat de loc fondul cauzei si, cum altfel, a continuat substituirea in calitate de aparator al colegei lor Ignat Silvia;
- exact ca la Parchet, instanta de la CAB, in loc sa judece cauza dedusa judecatii a cercetat…”partea vatamata” ;
- a anulat, cu de la sine putere, o sentinta definitiva si irevocabila data de o alta instanta de judecata, incalcand in picioare principiul autoritatii puterii lucrului judecat; Este bine de amintit aici ca doctrina in cauza afirma: Principiul puterii lucrului judecat împiedică nu numai judecarea din nou a unui proces terminat, având acelaşi obiect, aceeaşi cauză şi fiind purtat între aceleaşi părţi, ci şi contrazicerea între două hotărâri judecătoreşti, adică infirmarea constatărilor făcute într-o hotărâre judecătorească definitivă printr-o altă hotărâre judecătorească posterioară, dată în alt proces.
Astfel, considerentele Sentinţei ca motivaţie a dispozitivului relevă pentru instanţa de fond, potrivit art.3859 alin.(1) pct.19 C.p.p., un indubitabil exces de putere in sensul ca s-a subrogat legislativului;
- Cea mai gravă ingerinţă în actul justiţiei, inadmisibilă, se află considerentele Sentinţei recurate, unde instanţa Curţii de Apel Bucureşti, subrogându-se în mod vădit în apărător al învinuitei, formulează circumstanţe atenuante în favoarea acesteia, afirmând şi recunoscând asupra alterării conştiinţei magistraţilor, independenţei şi imparţialităţii acestora, susţinând că: „ …, judecătoarea nu a acţionat în speţă în mod şicanatoriu, ci s-a raliat concluziilor raportului Inspecţiei Generale, raport însuşit de către C.S.M.”
Cu toate că nu constituia probă la Dosar, instanţa Curţii de Apel aduce, ca ingerinţă în actul justiţiei, un RAPORT al Inspecţiei Generale şi fără putere de lege din care rezultă doar punctul de vedere unilateral şi subiectiv al unui organism ierarhic care, prin propunerile cu caracter director formulate şi însuşite – cum se arată – de către C.S.M., i se atribuie un pronunţat caracter de DIRECTIVĂ sau ORDIN, afectând vădit independenţa şi imparţialitatea magistraţilor;
În fapt, aceste propuneri, trasează şi impun o conduita excesivă, discriminatorie şi parţială magistraţilor faţă de anumiţi subiecţi precis indicaţi, încălcând art.33 alin.(1) din legea 303/2004 privind statutul magistraţilor „Formarea profesională continuă a magistraţilor constituie garanţia independenţei şi imparţialităţii în exercitarea funcţiei.”
Astfel, prin RAPORTUL invocat, instanţa Curţii de Apel dezvăluie ştirbirea independenţei şi imparţialităţii unor magistraţi iar prin “ralierea” evocată contextual, aceasta având mai mult decât semnificaţia dată de DEX: de aderare la o părere, la o propunere etc., subzistă inclusiv înţelesul supunerii ori executării îndrumărilor din RAPORT, denumit din acest motiv în continuare “Raport-ORDIN”.
Acest Raport-ORDIN, adus drept motivaţie în considerente din oficiu (!), ca şi adresa Ministerului Public 1919/2004 evocată de instanţă, reprezintă o gravă ingerinţă în actul justiţiei sub aspectul inadmisibil al faptului că magistraţii judecă potrivit ordinelor primite ierarhic, dovedind caracterul de INSTITUŢIE MILITARIZATĂ, LIPSA INDEPENDENŢEI şi IMPARŢIALITĂŢII, fiind compromis actul justiţiei.
Raportat la atribuţiile Inspecţiilor Judiciare ale C.S.M., limitele verificărilor şi al efectelor permise produse de aceste organisme de control sunt redate pe propriul website astfel:
“din coroborarea dispoziţiilor procesual penale – art. 275 şi urm. cu dispoziţiile art. 97 alin.1, 2 din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, republicată şi modificată, cu prevederile articolelor 43 şi 44 din Regulamentul de organizare şi funcţionare a Consiliului Superior al Magistraturii şi cu ale articolelor 46 alin. 2 şi 64 alin. 3 din Legea nr.304/2004 se constată că Inspecţia Judiciară a Consiliului Superior al Magistraturii, prin atribuţiile sale, nu poate pune în discuţie soluţiile pronunţate prin hotărâri judecătoreşti, nu poate infirma soluţiile adoptate de procuror şi nici nu le poate examina sub aspectul legalităţii şi temeiniciei, întrucât s-ar aduce atingere principiilor independenţei judecătorilor, supunerii lor numai legii şi autorităţii de lucru judecat, precum şi independenţei procurorilor în soluţiile adoptate.”
Potrivit afirmaţiilor instanţei, Raportul-ORDIN al fostei Direcţii de Inspecţie Generală din Ministerul Justiţiei a fost „însuşit” de către C.S.M., ceea ce înseamnă supunere totală la Raportul-ORDIN ierarhic superior, întrucât conţine, în contradictoriu cu principiul independenţei judecătorilor şi procurorilor, punerea în discuţie a soluţiilor pronunţate prin hotărâri judecătoreşti cu arătarea – ca şi examinare – a legalităţii, precum şi propuneri cu caracter de îndemnuri „ţintă” la nesocotirea altor hotărâri judecătoreşti definitive.
Prin acest Raport-ORDIN, adus ca motivaţie în considerente de către instanţa Curţii de Apel Bucureşti, sunt încălcate art.6 alin.(1) din CEDO, art.21 alin.(3), art.124, 132, 133 din Constituţia României, art.1 alin.(2), art.33 alin.(1), art.74 alin.(1,2) din Legea nr.303/2004 privind statutul magistraţilor, art.104 din Legea 161/2003, art.4, 10 şi 15 din codul deontologic al magistraţilor, toate reclamând imparţialitatea magistraţilor ca garanţie a independenţei justiţiei şi a dreptului la un proces echitabil
- Din practicaua Sentinţei Penale recurate rezultă o gravă eroare de fapt reţinută în sarcina grefierului de şedinţă care „invederează că a fost depus la dosar un MEMORIU din partea petentului… nefiind cereri de formulat, probe de solicitat …”
Această eroare a avut drept consecinţă pronunţarea unei hotărâri greşite prin neadministrarea singurei probe solicitate de catre partea vatamata ;
De aici rezulta indubitabil ca Sentinţa Penală a fost redactată ulterior depunerii cererii mele de recurs deoarece judecătorul nu a sesizat în şedinţă eroarea gravă a grefierului si EVIDENT, nici nu a studiat dosarul cauzei in timpul procedurii pe instanta ci ulterior, cu ocazia redactării sentinţei, pronunţând în aceeaşi zi o soluţie viciată. Mai mult, instanţa a dovedit că în şedinţa publică nu a cunoscut nici asupra modului de sesizare, fiind vorba de o PLÂNGERE şi NU un MEMORIU.
Prin neadministrarea probei solicitate au fost nesocotite prevederile art.301 şi 302 C.p.p. afectând în mod direct convingerea instanţei potrivit art 287 alin.(2) C.p.p. pe fondul necunoaşterii tuturor aspectelor.
Distinşi magistraţi:
La ce oare foloseşte această înaltă pregătire unora, dacă CUNOASTEREA DVS.SLUJEŞTE CAUZELOR NEDREPTE ŞI NEDEMNE?
Voi afla răspunsul domniilor voastre, însă până atunci consider necesar să cunoaşteţi principiul care mă defineşte:
„bona causa non veretur fortunae vicem”
