Contractul de întreţinere este un contract
cu titlu oneros, în temeiul căruia
una din părţi transmite celeilalte proprietatea unuia sau mai multor bunuri, în schimbul obligaţiei pe care aceasta şi-o asumă de a-i presta, în natură, cele necesare traiului în tot timpul vieţii, fiind în acelaşi timp un contract aleatoriu, pentru că
durata obligaţiei debitorului este în funcţie de durata vieţii creditorului, eveniment necert. (art.1635 Cod
civil)
Prestarea întreţinerii, în sarcina debitorului, este obligaţia de a face, cu caracter strict personal, care, în caz de neexecutare, determină rezilierea contractului respectiv (art.1020 Cod civil).
În raport cu conţinutul contractului, obligaţia de întreţinere asumată de debitor are caracter de indivizibilitate când este instituită în beneficiul mai multor creditori, fără a se preciza că este vorba de obligaţii distincte pentru fiecare, în funcţie de numărul şi/sau valoarea bunurilor – obiect al contractului, după cum ele erau proprii ale fiecăruia dintre creditori sau comune. În acest caz, deci, debitorul nu s-a obligat să presteze două întreţineri distincte, corespunzător a ceea ce a primit de la fiecare din creditori, ci există o singură obligaţie indivizibilă (art. 1058 C. civ.).
În cazul unei obligaţii de întreţinere indivizibile, cu mai mulţi creditori, debitorul nu şi-a îndeplinit obligaţia atunci când a satisfăcut numai pe unul din creditori, deoarece obligaţia indivizibilă nu este susceptibilă de executarea parţială, sancţiunea civilă a rezoluţiunii contractului ducând la restituirea tuturor bunurilor – obiect al contractului, indiferent cărora şi în ce proporţii au aparţinut fiecărui creditor. (I.C.C.J., secţia civilă şi de proprietate intelectuală, decizia nr.1918 din 10 martie 2005)
Contractul de întreţinere – fiind un contract intuitu personae (avand in vedere persoana) – nu poate fi atacat cu acţiune în reziliere decât de creditorul întreţinerii, nu şi de succesorii acestuia, care pot doar să continue procesul intentat de creditorul decedat.
Rezilierea contractului de întreţinere se dispune numai dacă, din culpa debitorului, nu a primit întreţinerea prevăzută în contract, care, de regulă, constă în asigurarea hranei, îmbrăcămintei, medicamentelor, satisfacerea oricăror alte nevoi şi se prestează în natură. În lipsa unui impediment legal, părţile pot conveni însă, la data contractului sau ulterior, ca întreţinerea să fie convertită, permanent sau temporar, într-o sumă de bani pe care debitorul-întreţinător trebuie să o plătească creditorului-întreţinut, pentru acoperirea, total sau parţial, a obligaţiei de întreţinere cuvenită.
Refuzul de a primi întreţinerea cuvenită, fără un motiv temeinic, constituie un abuz al creditorului, acesta neputând obţine rezilierea contractului, prevalându-se de propria-i culpă.
Dacă creditorul întreţinerii şi-a rezervat uzufructul viager al imobilului a cărui nudă proprietate s-a dobândit de debitorul întreţinerii pe data contractului, acesta din urmă poate locui în imobil numai ca tolerat şi urmează a fi evacuat la cererea creditorului, beneficiar al uzufructului viager.
REZOLUTIUNEA CONTRACTULUI DE INTRETINERE
Contractul de intretinere este un contract nenumit de legislatia in vigoare, permis de lege in virtutea principiului libertatii conventiilor, obligatia principala fiind cea de intretinere.
La baza rezolutiunii, reglementata de art.1020 C.civ., sta ideea de scop (scopul principal urmarit de parti la data incheierii contractului fiind intretinerea), scopul fiind singurul in masura sa explice interdependenta obligatiilor nascute dintr-un contract sinalagmatic. Ideea de scop trebuie privita dincolo de terenul formarii contractului, adica si in faza de executare a obligatiilor, pentru ca numai astfel se intelege in ce sens neexecutarea de catre o parte a obligatiilor sale lipseste de cauza obligatia corelativa a celeilalte parti. De asemenea trebuie avuta in vedere si vinovatia, atat ca o conditie generala a raspunderii contractuale cat si ca o conditie necesara in cazurile speciale de raspundere contractuala (rezolutiunea).
Obligatia de intretinere asumata de parati trebuie inteleasa si prin prisma art. 970 alin 2 coroborat cu disp.art.981 C.civ. conform carora” conventiile obliga nu numai la ceea ce este expres intr-insele , dar la toate urmarile ce echitatea , obiceiul sau legea da obligatiei, dupa natura sa” si “clauzele obisnuite intr-un contract se subinteleg, desi nu sant expres prevazute in acesta“.
Daca instanta va dispune rezolutiunea contractului de intretinere din vina debitorului obligatiei, totodata se restabileste situatia anterioara a partilor iar contravaloarea prestatiilor executate nu se restituie – in acest caz avem intr-adevar o jurisprudenta unitara! (Felicitari!)
Daca debitorul a efectuat imbunatatiri in imobil, ele vor fi considerate de stricta necesitate, in scopul mentinerii confortului, sumele cheltuite nu se restituie.
Daca imbunatatirile depasesc stricta necesitate, ele pot fi considerate cheltuieli voluptorii (in scop de lux).
In ambele situatii sumele cheltuite nu se vor restitui debitorului, neputandu-se vorbi despre imbogatirea fara justa cauza a creditorului obligatiei de intretinere, deoarece scopul incheierii acestui contract aleatoriu, era intretinerea sa si nu imbunatatirea confortului sau sporirea valorii imobilului prin efectuarea unor lucrari de modernizare!
Speta aici
In sprijinul batranilor si spre a preintampina inselarea acestora de catre anumite persoane interesate in asemenea speculatii, legiuitorul a emis Legea 17 din 2000 privind asistenta sociala a persoanelor varstnice, care, la art.30 prevede urmatoarele: “Persoana varstnica, astfel cum este definita la art. 1 alin. (4), va fi asistata, la cererea acesteia sau din oficiu, dupa caz, in vederea incheierii unui act juridic de instrainare, cu titlu oneros sau gratuit, a bunurilor ce-i apartin, in scopul intretinerii si ingrijirii sale, de un reprezentant al autoritatii tutelare a consiliului local in a carui raza teritoriala domiciliaza persoana varstnica respectiva.