… timpul acela… in Romania… inca NU a sosit ..
Arhive
All posts for the month august, 2011
1.Judecatoarea Larisa Dragomir, de la Judecatoria Cornetu, a scapat de inchisoare pentru ca a luat mita “pe fondul unui dezechilibru familial si chiar social”. Inculpata “a creat o stare de repulsie nu numai fata de colegii de ‘breasla’ dar si in randul opiniei publice, in general. Consideram ca faptele savarsite de inculpata au avut loc pe fondul unui dezechilibru familiar si chiar social, a privit cu prea multa usurinta faptele sale care se inscriu in cele de natura penala. Faptul ca sotul inculpatei a decedat in luna martie a acestui an, ca are spre crestere si educare doi copii minori pana in 10 ani, ne formeaza convingerea ca faptele inculpatei au fost un accident in viata sa, avand in vedere si pozitia sa procesuala de regret si cainta fata de faptele savarsite. (…) Aplicarea unei pedepse privative de libertate in conditiile aratate mai sus, ar fi mult prea represiva pentru inculpata dar si pentru familia sa, cu consecintele ce ar decurge de aici.” (Judecator Petre Popescu de la Curtea de Apel Bucuresti)
Nota: Conform recomandarilor UE, condamnarile pentru faptele de coruptie pot fi NUMAI CU EXECUTARE!!!! La noi depinde de faptuitor. Ca altfel n-am fi o tara plina de corupti aflati in libertate!!!
2.Judecatoarea Andreea Florescu, de la Judecatoria Cornetu, exclusa din magistratura dupa ce a ratacit acte dintr-un dosar, iertata de Inalta Curte. Singura sanctiune aplicata de instanta suprema a fost reducerea cu 15% pe trei luni a indemnizatiei. Motivul gasit de completul format din judecatorii Lavinia Curelea (presedinte), Sofica Dumitrascu, Sandel Lucian Macavei, Stefan Pistol, Maria Despina Mihai, Ilie Iulian Dragomir, Beatrice Ioana Nestor, Mariana Brandusa Stefanescu si Ioana Iacob pentru a nu o exclude pe judecatoarea Florescu a fost ca responsabilitatea pentru cele intamplate trebuia impartita intre judecatoare, personalul auxiliar si conducerea Judecatoriei Cornetu. Judecatoarea Florescu nu era la prima sanctiune aplicata de CSM, si, dupa decizia Inaltei Curti, s-a dovedit ca nu a fost nici la ultima sanctiune. Judecatoarea a intrat din nou in atentia Inspectiei Judiciare a Consiliului Superior al Magistraturii dupa ce si-a modificat cu pasta corectoare o sentinta in condica!!!
3.Procurorul militar Vasile Doana de la DNA – mare latifundiar, cu vila, Jaguar si MiniCooper la poarta chiar daca castiga 1,4 miliarde lei vechi anual tocmai din … Anticoruptie!
Avere:
In 1994 avea 995 mp pe care i-a cumparat impreuna cu sotia, in Gageni-Paulesti, judetul Prahova.
In 2000, a inceput constructia unei case de 180 mp, in aceeasi comuna cu oameni instariti de langa Ploiesti.
In 2002, famiia Doana si-a mai achizitionat un apartament in Ploiesti, de 66 mp.
In 2007, a cumparat 60.324 mp de teren: 37.000 mp in comuna Vidra-Ilfov, inca 13.113 mp in comuna Popesti Leordeni-Ilfov si alti 10.211 mp in comuna Ciorogarla-Ilfov. Surprize-surprize, casitga si la jocul de noroc 6/49 suma de … 152.000.000 lei vechi!
Masini:
In 2007, cumparat trei masini: un Jaguar X-Type, un Mini-One(MINICooper) si un Hyunday Accent.
Datorii:
Doua imprumuturi, contractate tot in 2007. Unul, in valoare de 165.000 euro, luat pe 30 de ani de la Banca Comerciala Romana, cel de-al doilea, in valoare de 414.000 CHF (franci elvetieni) adica vreo 400.000 euro.
Veniturile procurorului Vasile Doana, cunoscut pentru sucesele sale la DNA, dar si pentru esecurile la fel de mari pe care le-a avut in dosare de mare complexitate in care s-au dat achitari de rasunet, se ridica la 134.944 lei, adica aproape 1,4 miliarde lei vechi, iar ale sotiei acestuia, care lucreaza ca functionar public la ANAF, la 55.737 lei. Un total de aproape 2 miliarde lei vechi. La asa venituri, se poate spune ca la DNA, procurorii traiesc mai bine decat le-a urat presedintele Traian Basescu, adica foarte bine!
Nota: Magistratii au inteles foarte repede cum isi pot justifica banii obtinuti din “vanzarea” adevarului juridic: facand imprumuturi bancare! Astfel,averile lor imense – cel putin aparent – devin legale, licite!
4. Procurorul Emma Danis, fost prim-procuror al Parchetului de pe langa Judecatoria Pascani, in perioada 1999-2000 a pastrat in seiful personal peste 200 dosare solutionate de subalterni (unele cu rechizitorii) dar netrimise in instante!!! Faptele sale aduc grave atingeri intereselor legitime ale persoanelor vizate in respectivele dosare dar si prejudicii Ministerului Justitiei. Data fiind descoperirea tardiva a acestui caz fara precedent, unele fapte ce au facut obiectul dosarelor pastrate in seif au fost deja prescrise!!!
- Nicolae Preda, fost procuror la Parchetul de pe langa Judecatoria Balcesti, a primit, in 2003, prin intermediul soferului sau, 1.300 de euro, pentru a interveni pe langa judecatorii Judecatoriei Balcesti, in vederea solutionarii favorabile a unui dosar pe care il avea mituitorul. De asemenea, Preda a primit alti 400 de euro de la un denuntator, pentru a nu dispune trimiterea in judecata a acestuia.Preda a fost condamnat in toate cele trei instante, de fond, apel si recurs, ultima instanta, cea de recurs, Inalta Curte de Casatie si Justitie, stabilind pentru Preda o pedeapsa de 3 ani si 6 luni de inchisoare.
- Judecatoarea Flavis Saitis, de la Judecatoria Ineu, a fost prinsa in 1998, de procurori, dupa ce a primit mita de la un denuntator, 10.000 de marci germane, pentru a interveni pe langa magistratii Curtii de Apel Timisoara, in vederea eliberarii din arest a sotului mituitoarei. Judecatoarea a fost condamnata in toate instantele, iar ultima instanta, Inalta Curte de Casatie si Justitie, a decis condamnarea acesteia la 2 ani de inchisoare.
- Procurorul Andrei Lazar, de la Parchetul de pe langa Tribunalul Bucuresti, a fost condamnat, prin decizie definitiva, de Inalta Curte de Casatie si Justitie, la un an de inchisoare si trei ani de incercare, dupa ce a fost prins ca a falsificat mai multe inscrisuri in scopul de a ajuta un martor.
- Judecatorul Constantin Cristian Catana, de la Judecatoria Piatra Neamt, a fost condamnat, prin decizie definitiva, de Inalta Curte de Casatie si Justitie, la 3 ani de inchisoare, in 2007, dupa ce a fost prins ca a primit 500 de euro de la un denuntator pentru a-i solutiona acestuia favorabil cauza in care era inculpat pentru calomnie.
- Judecatorul Mihai Viorel, fost presedinte al Sectiei Penale a Tribunalului Bihor, a fost condamnat de Inalta Curte de Casatie si Justitie, la 4 ani de inchisoare si 2 ani interzicerea unor drepturi, dupa ce a fost prins ca a primit mita 150.000 de marci germane, de la un denuntator, pentru a-l pune in libertate si pentru a-i admite cererea acestuia de suspendare a executarii pedepsei.
- Judecatorul Vasile Malaescu de la Judecatoria Valenii de Munte, a fost condamnat la 6 luni de inchisoare, prin decizie definitiva a Inaltei Curti de Casatie si Justitie, dupa ce a fost prins ca a cerut si primit de la un denuntator suma de 800.000 (lei vechi!) pentru a da o sentinta favorabila unei parti dintr-un dosar.
- Marius Suciu, judecator la Tribunalul Mures, a fost condamnat definitiv, prin decizia Inaltei Curti din anul 2006, la 1 an si 8 luni inchisoare, dupa ce a fost dovedit ca, in perioada 1997-2001, i-a promis denuntatorului Kiss Arpad ca va interveni in favoarea sa, pentru a fi eliberat. In schimb, Kiss i-a platit judecatorului facturile telefonice, nota de plata in diverse restaurante, i-a facut rost de miei, i-a facut curat in casa, i-a platit taxe si impozite, toate aceste servicii fiind in valoare de 100 de milioane de lei.
- Prim-procurorul Parchetului de pe langa Judecatoria Podu Turcului, Rita Branga, a fost de asemenea condamnata definitiv la 3 ani de inchisoare, in 2007, dupa ce a fost prinsa ca, in schimbul a 500 de euro, a scapat un sofer care conducea beat. De asemenea, Branga a primit de la un alt inculpat o sticla de whisky Jack Daniels si un pachet cu cafea Lavazza Oro, in valoare totala de 17 euro, dupa ce i-a dat unui individ o solutie de neincepere a urmaririi penale. Totodata, Branga a pretins de la un alt denuntator 500 de euro, tot pentru a-l scoate basma curata dintr-un dosar penal.
- Anuta Bucur, prim-procuror al Parchetului de pe langa Judecatoria Dragomiresti, a fost condamnata, de instanta suprema, la 4 ani de inchisoare, dupa ce aceasta a pretins si primit aproximativ 3900 de euro si 350 de lire sterline de la mai multe persoane pe care le cerceta pentru trecere frauduloasa a frontierei.
- Judecatorul Ioan Lazar, de la Sectia Penala a Tribunalului Arad, a fost condamnat definitiv de instanta suprema la 2 ani si sase luni de inchisoare, dupa ce a primit mita 30.000 de euro, pentru a pronunta o solutie favorabila unui inculpat.
- Judecatorul sindic Rodica Marghescu, de la Tribunalul Timis, a fost condamnata, definitiv, de instanta suprema, la 1 an si sase luni inchisoare, dupa ce a exercitat supravegherea si controlul lichidarii averii a sapte agenti economici aflati in procedura reorganizarii si lichidarii judiciare, a desemnat preferential pe lichidatorul SC INSOLVENCY SRL Timisoara sa se ocupe de agentii economici, desi lichidatorul apartinea mamei judecatoarei, fapt ce i-a adus venituri indirecte de 72.395.500 lei ROL.
- Vicepresedintele Judecatoriei Campina, Matilda Lorelia Marinescu, a fost condamnata de Inalta Curte de Casatie si Justitie, la 2 ani si doua luni de inchisoare, dupa ce aceasta a primit 56.000.000 lei de la o denuntatoare, pentru a interveni pe langa judecatorii Tribunalului Prahova si cei ai Curtii de Apel Ploieşti, pentru o solutie favorabila in dosarele denuntatoarei. De asemenea, Marinescu a primit 300 euro pentru a interveni pe langa un judecator de la Judecatoria Campina, care ar fi trebuit sa dea termene mai lungi intr-un dosar.
- Procurorul Ioan Tupita, de la Parchetul de pe langa Judecatoria Sighetu-Marmatiei, a fost condamnat de Inalta Curte la 3 ani de inchisoare, dupa ce a primit 500 de lei de la doi indivizi pe care ii cerceta pentu infractiuni privind regimul circulatiei rutiere.
- Procurorul Vasile Viorel, sef al Sectiei de Urmarire Penala din Parchetul de pe langa Tribunalul Caras – Severin, a primit 1.200 RON de la un denuntator pentru pentru a-i da soluţie favorabila in dosarul in care acesta era cercetat pentru savarsirea unei infractiuni privind regimul circulatiei rutiere.
- Procurorul sef de sectie de urmarire penala al Parchetului de pe langa Tribunalul Covasna, Alexandru Kiss, a fost condamnat definitiv de Inalta Curte de Casatie si Justitie la 3 ani de inchisoare, dupa ce a pretins si a primit, in mai multe randuri, de la un denuntator, suma de 2000 de lei pentru a-i substitui si restitui acestuia 4 corpuri delicte.
- Procurorul Doina Bolocan, de la Parchetul de pe langa Judecatoria Giurgiu, a fost condamnat definitiv la 3 ani de inchisoare, dupa ce a primit branza, oua, lapte, pasari si alte oratanii de la un denuntator, pentru a-i revizui acestuia o sentinta penala. (N.r. a primit putin, a fost condamnat mult!!! Strica piata!)
- Procurorul Dinu Nica, de la Parchetul de pe langa Tribunalul Prahova, a fost condamnat la 4 ani si doua luni de inchisoare, dupa ce a primit 17.000 de lei de la un denuntator, pentru o solutie favorabila intr-un dosar.
- Ionel Danis, prim procuror al parchetului de pe langa Judecatoria Murgeni, a fost condamnat de instanta suprema la 2 ani si sase luni de inchisoare, dupa ce a primit 1600 de RON pentru a da un SUP intr-un dosar.
- Aurelia Bunea, magistrat asistent la Inalta Curte de Casatie si Justitie, a fost condamnata definitiv la 4 ani de inchisoare, dupa ce a primit 6.000 respectiv 35.000 de dolari de la un denuntator, pe care l-a asigurat ca, in schimbul banilor, ii va obtine o solutie de condamnare cu suspendare, pentru instigare la talharie.
- Ultimul, dar nu cel din urma magistrat condamnat, la 3 ani de inchisoare, a fost judecatorul SN, de la Tribunalul G (n.r. – datele de identificare au fost publicate codat de CSM), care a fost prins dupa ce a primit de la o denuntatoare 10.000 de euro, cu scopul de a interveni pe langa un complet de judecata de la Tribunalul Giurgiu, in vederea emiterii unei decizii favorabile denuntatoarei.
