Corpul de control al Ministerului Justitiei a concluzionat, in urma verificarilor efectuate pe mai multe cazuri, ca ar exista un grup de executori judecatoresti si notari, organizat precum o retea infractionala, care se ocupa de vanzarea in conditii suspecte a caselor unor datornici din Capitala, la preturi diminuate, fara respectarea prevederilor legale. In majoritatea cazurilor, imobilele au fost cumparate de avocatul Victor Pomponiu, din Baroul Bucuresti. Se banuieste ca licitatiile pentru vanzarea caselor datornicilor s-au desfasurat cu „maini moarte”, astfel incat, la final, controlul MJ a retinut ca locuintele erau vandute pentru sume mult mai mici catre avocatul Victor Pomponiu. Printre Birourile de Executori despre care exista indicii ca ar derula aceste „afaceri” este enumerat si Biroul Executorilor Judecatoresti Asociati Draganescu George, Ionescu Niculae si Crafcenco Marius, nimeni altul decat presedintele Uniunii Nationale a Executorilor Judecatoresti. Existenta retelei a fost confirmata in urma unui raport de control facut de Corpul de Control al Ministerului Justitiei si avizat de procurorul Monica Serbanescu, iar Ministerul Justitiei a decis sesizarea DIICOT-ului, pentru investigarea retelei!
Concluziile raportului de control al MJ sunt alarmante: 11 birouri ale executorilor, implicate in vanzarea nelegala a caselor unor datornici
Conform raportului Corpului de Control al Ministrului, inregistrat cu numarul 21605/144/E/2011, in perioada 07-23.03.2011, au fost verificate urmatoarele Birouri ale Executorilor Judecatoresti din cadrul Camerei Executorilor Judecatoresti Bucuresti: BEJ Giurgea Bucur, BEJA Andrei Ionel si Chiriloiu Filofteia, BEJ Scaesteanu Silvia, BEJ Bran Cristian, BEJ Paviliu Bogdan Adrian, BEJA Boambes Viorel, Badea Catalin si Ivan Daniel, BEJ Dima Mihai, BEJ Dumitrache Bogdan si BEJA Draganescu George, Ionescu Niculae si Crafcenco Marius. Inspectorii Catalina Sofia Damian si Liana Grigorescu, din cadrul Corpului de Control al ministrului, au descoperit ca, la majoritatea licitatiilor organizate de aceste birouri de executori se prezinta acelasi grup de oameni: Victor Pomponiu (n.n.- avocat in Baroul Bucuresti, cel care reusea sa cumpere imobilele scoase la licitatie), Ovidiu Eugen Berteanu, Cristian Luca, Alexandrina Popiti, Grigoras Laurentiu Romanescu, Doinita Morariu si Mirel Popescu. Conform raportului MJ, „mainile moarte”, „prin cererea de inscriere la licitatie ofera de regula pretul de pornire a licitatiei (75% din suma la care a fost evaluat imobilul), insa, dupa inceperea licitatiei, declara ca nu mai ofera pretul de pornire a licitatiei ci un pret mult mai mic, dupa care se retrag treptat, ramanand dintre acestia un singur licitator, care adjudeca bunul imobil la un pret foarte mic.” Cu privire la implicarea executorului Giurgea Bucur in afacerea cu imobile subevaluate, in raport s-a mentionat ca: „a existat si concursul executorului judecatoresc in sensul fraudarii dispozitiilor legale enuntate, deoarece acesta cunostea persoanele care se prezentau si participau la vanzarile la licitatie publica, precum si modul in care acestia actionau. Executorul judecatoresc nu numai ca nu a impiedicat astfel de practici, ci a dat concursul acestora, in special a numitului Pomponiu Victor care a adjudecat imobilele urmarite silit la preturi modice, platind diferenta de pret in rate. De multe ori, ratele au fost platite cu mare intarziere, fara a i se percepe dobanda”.
Ilegalitati grave descoperite de inspectorii MJ: un imobil evaluat la 120.000 de euro, vandut pentru 11.000 de euro!
Cu privire la executorul Andrei Ionel, inspectorii MJ au constatat ca acesta a stabilit vanzarea unui imobil catre Victor Pomponiu in 12 rate, desi „executorul judecatoresc avea reprezentarea faptului ca prin aprobarea si stabilirea platii in rate a diferentei de pret va prejudicia dreptul debitorilor la incasarea sumei ramase disponibile dupa distribuirea sumelor rezultate din executarea silita. Totodata, acesta a ignorat calitatea lui Pomponiu Victor, de adjudecatar si creditor-cesionar (…) S-a consfintit astfel situatia in care Pomponiu Victor a devenit proprietar al imobilului in calitate de adjudecatar si in acelasi timp creditor pentru diferenta de pret”.
Biroul Executorilor Judecatoresti Asociati Draganescu George, Ionescu Niculae si Crafcenco Marius a scos la licitatie, pentru o datorie de 32.000 de euro, un imobil estimat la aproape 241.000 de lei. „La termenul de licitatie din 23.06.2010, pretul de pornire a licitatiei a fost de 20.9865 (75% din pretul de evaluare a imobilului in euro). Din procesul-verbal de licitatie din data de 23.06.2010 rezulta ca la licitatie s-au prezentat urmatoarele persoane: Pomponiu Victor, care a oferit suma de 145.000 lei si Popiti Alexandrina, care a oferit suma de 145.050 lei, imobilul fiind adjudecat de Popiti Alexandrina pentru suma de 145.050 lei.
Pomponiu a reusit sa cumpere un imobil evaluat la 120.000 de euro, pentru suma de 11.000 de euro! Licitatia s-a facut prin Biroul Executorului Judecatoresc Bogdan Dumitrache. Executarea silita a avut ca obiect plata sumei de 5.000 de euro, plus cheltuieli de executare in valoare de aproape 3.000 de lei. „Urmarirea silita s-a efectuat asupra unui imobil, evaluat de executorul judecatoresc la pretul de 120.000 de euro. La termenul de licitatie din data de 21.01.2011, pretul de pornire a licitatiei a fost de 90.000 de euro (75% din pretul de evaluare a imobilului). Din procesul-verbal de licitatie rezulta ca s-au prezentat, ca licitatori, urmatoarele persoane: Pomponiu Victor care a oferit suma de 49.000 de lei si Berteanu Ovidiu Eugen, care a oferit suma de 41.000 lei. Imobilul a fost adjudecat de catre Pomponiu Victor, la pretul de 49.000 lei (11.488 euro).”
Ministerul Justitiei a cerut ajutorul DIICOT pentru a destructura reteaua infractionala a „gulerelor albe”
Conform unui raspuns transmis Lumeajustitiei.ro de Biroul de Presa al Ministerului Justitiei, Catalin Predoiu a decis sesizarea Parchetului General- DIICOT (…) „cu privire la indiciile temeinice din care a rezultat presupunerea rezonabila a savarsirii urmatoarelor infractiuni:initierea sau constituirea unui grup infractional organizat ori aderarea sau sprijinirea sub orice forma a unui astfel de grup (…), format din mai multe persoane fizice (notar si executori judecatoresti), (…) precum si cu privire la savarsirea de catre membrii grupului structurat a infractiunii deinselaciune in forma continuata si complicitate la infractiunea de abuz in serviciu contra intereselor persoanelor, in forma continuata(…). Savarsirea de catre executorii judecatoresti Giurgea Bucur si Andrei Ionel, precum si de catre notarul public Enache Amalia Florina a infractiunii de abuz in serviciu contra intereselor persoanelor, in forma continuata (…)”. De asemenea, Ministrul Predoiu a dispus promovarea unor actiuni disciplinare impotriva executorilor judecatoresc Giurgea Bucur si Andrei Ionel, «sub aspectul savarsirii abaterilor disciplinare prevazute de art.47 lit. c) – savarsirea unor fapte care aduc atingere onoarei, probitatii profesionale ori bunelor moravuri si e) – intarzierea sistematica si neglijenta in efectuarea lucrarilor din Legea nr. 188 / 2000, republicata”. Actiunile disciplinare sunt in curs de solutionare la Consiliul de Disciplina al Camerei Executorilor Judecatoresti de pe langa Curtea de Apel Bucuresti.
Sursa: Lumea Justitiei

incredibil si revoltator
sau
chiar nu ma mai mira absolut nimic….
@ skorpion
da, ar trebui sa nu te mire. lucrurile astea se intampla de ani buni si ma intreb de ce tocmai acum s-au scos la iveala? se stie ca exista o uriasa retea mafiota in acest sector formata nu numai din executori judecatoresti, avocati si notari ci si din judecatori, procurori, politisti, bancheri si alte persoane apropiate acestora… degeaba ni se flutura pe la tv sau prin presa tot felul de dosare ce aparent sunt dovezile luptei anti-coruptie daca nu se finalizeaza cu condamnari si confiscari. pana la proba contrarie, apreciez ca toata telejustitia asta este un ordinar CIRC!
camataria se stie ca este o actiune criminala si in curand va fi scoasa in afara legii. Dar, cand cei care trebuie sa respecte legea, o incalca si o lovesc ca niste brute atunci, as spune, ca legea nu mai are nici o putere in tara asta. Legea traieste doar pentru cei care au un anume interes sa o apere. Judecatori, procurori, executori, avocati, notari, consilieri juridici, toata tagma asta de juristi cunosc legea si ar trebui sa o respecte si apere. Pentru acestia care o lovesc si o incalca, pedepsele ar trebui triplate si fara sa beneficieze de clementa legii, de circumstante atenuante. Acestia sunt cei care secatuies Romania, ii aduc pe bietii romani in pragul disperarii, ii alunga din tara, le distrug familiile, acestia sunt raspunzatori pentru toate nenorocirile care s-au abatut asupra persoanelor care au suferit din cauza lor. Romania este secatuita. DIICOT-ul are nevoie de cat mai multi procurori. Pana unde va ajunge DIICOT-ul, daca insasi justitia nu este capabila sa puna capat mafiei gulerelor albe?? … Ce alte institutii mai trebuiesc infiintate in acest stat pentru ca justitia sa functioneze cat de cat?…
… continuare mesaj: oare nu ar trebui in anumite puncte fierbinti ale vietii OMUL SA POATA SA ISI FACA SINGUR DREPTATEA, daca justitia nu mai este justitie, daca statul nu mai are persoane care sa il reprezinte in mod onest si cinstit?… Romania este cumva la capatul prapstiei? Cei din justitie au trimis Romania la produs!…
da… sunt si cateva nume arhicunoscute in actiuni mafiote de deposedare si nu de executari judecatoresti reale
smecheriile sunt de acum la ordinea zilei dar se pare ca sunt “descoperite” de mafiotii din celelalte structuri ale statului mafiot roman (procurori, militieni, etc) doar cei care n-au “contribuit” sincer si cu devotament la maretele cauze ale structurilor mafiote institutionalizate si poate unul doi care au calcat pe bec fata de aceleasi structuri mafiote.
de un EZER cu smecheriile si jafurile lui rasunatoare la adapostul rudelor sale din CAB si din ICCJ nu aude nimeni, de un Bogdan Dumitrache, care nu mai intocmeste de mult un singur act conform prevederilor legale, ci doar “sentinte” de deposedare, deasemeni nu aude nimeni.
deci, doar o alta mascarada, praf in ochi pentru patrupedele ce populeaza si vegeteaza in acest tinut al faradelegii, in Statul Mafiot Roman, asa cum a fost el proclamat aproape oficial.
da, poate si un exemplu pentru cei ce nu raspund comenzilor din structurile oficiale ale mafiei institutionalizate.
nimic nou sub soarele cenusiu al statului mafiot roman
Daca stie cineva unde pot face si eu o plangere avand in vedere ca sunt posesoarea apartamentului licitat in 23.06.2010 la BEJ ASOCIATI DRAGANESCU IONESCU SI CRAFCENCO.
solicit aceasta deoarece am aflat ca POMPONIU VICTOR SI POPITI ALEXANDRINA sunt tata si fica.
Pentru apartamentul meu au licitat unul impotriva celuilalt reusind sa imi adjudece apartamentul mult sub pretul de evaluare.Cu toate ca executarea era suspendata ei au mers mai departe si mi-au luat apartamentul.Toate bunurile din apartament le-am gasit intr-o casa perasita si am putut recupera din ele doar 10%.Pe acea casa nu au nimic,nici contract de inchiriere,este fara acoperis si sunt si foarte multe lucruri de la alte executari pe care le-au castigat.DACA STIE CINEVA UNDE AS PUTEA FACE PLANGERE VA ROG SA IMI DATI UN EMAIL PE ADRESA caprarugabriela212@yahoo.com
Va multumesc
@ carpatina
nu de institutii noi avem nevoie ci de oameni incoruptibili si competenti. deocamdata nu vad asa ceva. ce e mai grav? nici un salariu nu multumeste functionarul roman! oricat de mare ar fi, tot intinde mana la spaga. deci… problema e in ADN-ul romanilor! mentalitatea e greu de schimbat, indiferent cate institutii s-ar forma si cate legi anti-coruptie s-ar promulga…
cat priveste sesizarea ta, dupa cum vezi, cazul a fost inaintat DIICOT, asa ca… poate te adresezi lor cu toate ca nu stiu ce sanse ai, dar merita sa incerci.
@ Marin P.
ca de obicei, ai dreptate… traim intr-un stat complet mafiotizat!
Execut.DRAGANESCU GG conducea/2002 CAMERA EXECUTORILOR- CAB, curte cu presedinte/ LUPASCU Dan/1999-…,varf al justitiei corupte !
Ce DIICOT, dom- le?! pai,cine- l conduce, nu tot Kovesi L/ Proc. Gl/“Procurorul General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie conduce DIICOT prin intermediul procurorului şef Direcţie.” (http://www.diicot.ro/)?…exec.
De ZECE ANI fac in ZADAR plangeri si actiuni la ”ŞORICII”/MAI si la
„R€T€L€L€ MAFIOT€ din randul MAGI$TRATILOR ”(MJ Predoiu MC-n CSM/ 8.01.09)!!??…jandarmii lui IGAŞ Traian/MAI m-au batut si mi-au rupt pancarta, cand i-am cerut si la 7.06.11 AUDIENTA, iar KOVESI Laura/ PICCJ,cand i-am cerut si la 7.11.11 cu pancarta AUDIENTA, si-a BATUT JOC zicandu- mi sa-i scriu iar!
Asa ca cine-n ROMANIA, STAT TICALOSIT, sa ancheteze MAFIA NATIONALA a HOTILOR de CASE, sau macar cea din Ps2, a SINISTREI SECATURI PENALE ,ONTANU NECULAI, ascunsa-n ŢOALELE de PS2, de Gl/ MapN, de S.gl/ UnpPROGRESUL Romaniei cu care NOI TOTI riscam sa ne trezim c-ajunge-n fruntea capitalei, daca nu chiar a Tarii, cum pohteste:
- care mentine NELEGAL CONSTITUITE As- tii de propr cu NULE PJ, ca cea(Ds. 27/1999 Js2) a Sc.B, Bl.102 D din Sos. Iancului nr. 41 Bucuresti in care- s proprietara si locuiesc,
- din a carui PORUNCA, protejatii lui care- o faceau NELEGAL pe presed- Pontelli V/ap.55(NEALES) si pe adm-IONESCU M/ap.75, „COLECTORI” ai INTRETINERII, care dupa ce :
.nu mi-au scos de la intretinere fiica , pentru a treia oara bursiera/ CE,studenta-ntreg anul univ/ 1999-2000-n strainatate (acum cu doctorat in strainatate), pentruca nu le-am spus lor adresa unde studia.
. au refuzat primirea direct/postal a intretinerii
. in urma multelor reclamatii au primit intretinerea retrimisa cu
noua cheltuiala
. din nou au refuzat primirea direct/postal a intretinerii,
M-au dat-n judecata cu NULITATILE de ORDINE PUBLICA, Aciunea semnata FARA DREPT de NEALSUL Pontelli V/ap.55 si NELEGALA IMPUTERNICIRE FARA SEMNATURA LEGALIZATA cu care, complicele IONESCU M/ap.75 FARA STUDII JURIDICE, a depus-o si sustinut-o-n Ds. 6780/2001 Js2, obtinad la UNICUL TERMEN,FARA DOVEZI, in LIPSA mea NEcitata „pe gard”/afisare si OBLIGAREA mea de catre SINISTRA SECATURA PENALA-n ŢOALE jud-or al STATULUI TICALOSIT,la ACHITAREA INEXISTENTELOR RESTANTE si PENALITATI pretinse de cei doi impostori!
- din a carui PORUNCA, cu gandul la MODUS OPERANDIS al „MAFIEI EXECUTORILOR” (abia acum „vazuta public” de MJ (http://lorylex. WordPress.com/ 2011/11/10/mafia-executorilor-ministerul-justitiei-a-sesizat-diicot-pentru-a-destructura-o-retea-organizata-formata-din-executori-judecatoresti-notari-avocati-suspectati-ca-trucau-licitatiile-de-vanzare-im/) protejatii lui care- o fac NELEGAL pe vicepresed/ IONESCU M/ap.75 si pe adm- DUMITRU Cristian/ ap.60 REFUZA iar/26.02.2010 primirea direct/postal a intretinerii si ma AMENINTA -CALOMNIAZA ca RESTANTIERA la AVIZIER- n timp ce Sef sector 2 Politie/ABABEI Stefan Roberto, caruia, inaintea M-lui AI/NICA Dan ce i-a dat cu FALS MOTIV ap/3cam-n „buricul” capitalei,numitul ONTANU Neculai i-a dat locuinta SOCIALA… ANL!!! ap/2cam si caruia probabil i s-a deschis pohta pentru ap/4cam,al meu/90: (http://www. ziare.com/stiri/ancheta/cum-a-impartit-dan-nica-apartamente-amicilor-din-politie-931637), imi spune ca n-are pargii legale!!!???
Ca sa ma determine sa renunte le drepturile legitime ale mele si ale copilului meu:
-„R€T€L€L€ MAFIOT€ din randul MAGI$RATILOR ” ( MUSTATA Stan/ presedinte CAB s.I,OLTEANU Cristian /presedinte CAB s.III,TATAULESCU Valentina/ presedinte CAB s.IV, SANDU Valentina/presedinte CAB s.VII, DUICAN Doina/presedinte CAB s.VIII,TIU Elena/presedinte CAB s.IX, SAVONEA Lia /presedinte TB s.I,COSTACHE Antonela/presedinte TB s.II, GANDAC Mihai/ presedinte TB s.III,IACOB Coralia /presedinte TB s.IV,CRISTUS Nicoleta / presedinte Js1, DULGHERU Emanuela/presedinte Js2, Bucuresti, BADEA Tudose/presedinte Js3,ANDREI Mihaela/presedinte Js5) in COMPLICITATE cu MAFIA FINANTE, prin RADU Sorin/AFPs2 din PORUNCA numitului BLEJNAR Sorin/ANAF puternic mediatizat ca Regina CONTRABANDEI si cu MAFIA BANCI/RB SA , prin DINGA Maria, din PORUNCA numitilor STEVEN Cornelis van Groningen si BURDUJA Marinel/RB SA , ne-au FURAT/ 28.05.2009, mie si fiicei mele, TOTI BANII/ 87.544.200 lei (drepturi salariale) din CONTUL RO 21 RZBR 0000 0000 0792 4045 Raiffeisen Bank S.A , FARA NICI- UN TITLU EXECUTORIU, FARA sa ne INSTIINTEZE, CALCAND TOATE PREVEDERILE .
- SINISTRA SECATURA PENALA ,ONTANU NECULAI, ascunsa-n ŢOALELE de PS2, de Gl/ MapN, de S.gl/ UnpPROGRESUL Romaniei, cu BANDA de TALHARI LEMNARU Cristian/dir. gl.ADPs.2, BARSAN Mihai/sef CDP-ADP s2 (cu DOI SALARIATI),DOBRILA Aurel/dir.gl PC s. 2 ,CIOBANU Liviu/sef OP-PCs2(cu DOI POLITISTI),CIUCLEA Ilie Ionel/dir.gl SC SUPERCOM SA,ZAINEA Marin/dir. RIDICARI SC SUPERCOM SA ( cu TREI LUCRATORI, intre care SOFERUL) mi-a FURAT/8.03.2010 MASINA/B 24 FTL la zi cu impozitul si ingrijirea, cu rezervorul plin, din PARCAJUL RESEDINTA- 4/P1 la zi cu taxa (contract si autorizatie) si ENORM de multe altele.
- „PAPUSARUL” PATRONILOR vechi/POPESCU TUDOR Cristian/ziarist cu URSU Adrian/ziarist si actual/PATRICIU Dinu (Dan Costache)/ arhitect (care pozeaza- n justitiari)de la Adevarul, prin MERCENARI de presa, de profesie CALOMNIATORI la comanda”(http://www. timpolis.ro/articol-ne-indreptam-catre-o-presa-ticalosita—5157.html), ca CEZAR Iulius cu POPA Razvan si mai nou,PRITULESCU Razvan,ma CALOMNIAZA CONTINU pe TOT MAPAMONDUL,MENTINAND/Google POSTATE pe ZECI de PAGINI- mpreuna cu date personale- n limba ENGLEZA si romana (adresa domiciliu, telefon, varsta etc) si fotografie furata-n mediu privat (holul blocului-n care locuiesc, unde, evident, precum vechii securistii, m-au urmarit) si trucata, “DEJECTIILE” cu care ne-au improascat pe mine si pe fiica mea in :
Adevarul/8.10.2002 , dupa ce-am castigat NEEXECUTATUL nici azi in GERMANIA TITLU EXECUTOR SC 2782/7.03.2002-n actiunea-Ds.7837/27.11.1990 Js2 (85.243 € uro) PENSIEI de INTRETINERE pentru fiica mea EMINENTA ELEVA MINORA- STUDENTA ,acum cu doctorat in strainatate ,
Adevarul/6.09.2009 , dupa ce-am INSISTAT in castigatul apel impotriva SC 12351/28.10.1997- Ds. 11094/1992 Js2 pentru achitarea contravalorii ori repararea stricaciunilor savarsite prin inundarea ap -lui meu, care CONTINUA si azi din 1979, de catre Dumitrescu Dan si Mariana/ ap.94,NEEXECUTATUL nici azi, TITLU EXECUTOR DC 3592/A/16.03.1998- Ds. 20/ 1998 TB s.III in care „intervievatul” calomniatorilor, adm.IONESCU Marin/ ap.75 doar ADUS cu MANDAT a depus marturie recunoscand totulsi dupa ce-am INSISTAT impotriva „R€T€L€LOR MAFIOTE din randul MAGI$RATILOR ” care ne-au FURAT/28.05.2009 87.544.200 LEI din cont, cum am aratat mai sus.
Adevarul/27.09.2011, dupa ce, pentru faptuirea POLITIEI POLITICE i-am actionat CIVIL- PENAL pe ŞORICII/MAI cms.ABABEI Roberto/ Sef sector 2 Politie &Co
Pingback: Linkurile diminetii » Dan Popa